După ce David Beckham a anunțat că va părăsi formația americană LA Galaxy la finalul sezonului, cluburile puternice din întreaga lume au intrat rapid într-un război de la distanță.
PSG, New York Cosmos, Botafogo, Shanghai Shenhua, Melbourne Heart sau Adelaide United și Kaizer Chiefs sau Johannesburg sunt grupările care îi oferă lui Beckham pe lângă salarii săptămânale uriașe și confort pentru familia sa.
Dintre toate aceste echipe chinezii de la Shanghai Shenhua sunt cei mai insistenți, gruparea asiatică fiind dispusă chiar să ofere mai mult decât oferta inițială de 350.000 de lire săptămânal. Dacă va accepta chiar și această ofertă inițială, Beckham ar deveni cel mai bine plătit fotbalist al planetei; în acest moment, Samuel Eto’o cu 345.000 de lire sterline săptămânal este cel mai bine plătit jucător.
David Beckham are 37 de ani și din punct de vedere sportiv nu mai este fotbalistul de altă dată, însă din punct de vedere al marketingului sportiv este o adevărată mină de aur. O sursă din cadrul LA Galaxy a declarat pentru The Sun: „Nu contează că nu mai este un fotbalist excepțional. El ajută foarte mult clubul din punct de vedere financiar, poate aduce lejer 12 milioane de lire sterline din marketing. Un club îi poate oferi un salariu de 500.000 de lire săptămânal și tot ar ieși în avantaj”.
sursa foto: The Sun
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER