Două-trei luni și apoi cine știe… Cel puțin așa a susținut mereu Adriano Galliani, omul forte al lui AC Milan și se pare că știa el ce știa. Potrivit unor surse din cadrul clubului lombard, în contractul pe cinci ani semnat de englez cu Galaxy există o clauză care, activată de oricare dintre părți, ar duce la ruperea contractului la sfârșitul lui 2009.
Oricum, internaționalul din Albion s-a implicat total în acest „Italian job”, iar spusele sale sunt edificatoare. „Vreau să fiu cineva important în această echipă. De aceea am venit aici și am făcut-o strict din propria-mi voință.„
Un împrumut care nu se mai termină Prezența lui Beckham se va permanentiza în mod sigur, iar felul în care se pregătește și determinarea arătată i-au determinat pe bossii milanezi să se implice și să consulte avocați care să-l consilieze pe clientul lor în ceea ce privește ruperea unilaterală a contractului cu americanii. Oricum, avocații spun că nu va fi nicio problemă, David putând anunța încetarea înțelegerii la sfârșitul anului în curs. Și asta, fără a plăti nici măcar un cent americanilor.
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER