Beckham spune că Alex Ferguson l-a pus să își radă creasta mohawk în 2000, cu o oră înainte de Supercupa Angliei

Fostul internațional englez David Beckham a declarat că tehnicianul Alex Ferguson l-a pus să își radă creasta mohawk în anul 2000 în toaleta de la stadionul Wembley, înaintea Supercupei Angliei, dintre Manchester United și Chelsea Londra, informează Manchester Evening News.

„Eram în vestiar, cu o oră înainte de meci, iar Sir Alex Ferguson m-a văzut și a spus să mă rad în cap. Inițial am refuzat, dar l-am văzut schimbându-se la față, așa că m-am dus și mi-am ras creasta în toaletă. El era foarte sever. Era vorba de reputația echipei. Voia ca toți jucătorii să arate ca niște profesioniști și considera că imaginea mea nu era cea corectă. În plus, jucam pe stadionul Wembley, așa că într-un fel avea dreptate”, a spus Beckham într-o emisiune televizată.

Manchester United a fost învinsă în 2000 de Chelsea Londra, cu scorul de 2-0, pe stadionul Wembley, în meciul contând pentru Supercupa Angliei.

David Beckham și-a lăsat din nou creastă în 2001, când se afla în cantonament cu naționala Angliei.

Beckham s-a retras din activitatea de fotbalist în 2013.

MEDIAFAX

Publicat: 26 02. 2015, 18:34
Actualizat: 26 02. 2015, 18:35