Benfica a făcut un super-transfer. Polonezul Dawidowicz a semnat chiar în ziua în care a împlinit 19 ani | VIDEO

După un nou trofeu european ratat sub semnul blestemului lui Bela Guttmann, Benfica a bifat primul transfer al verii 2014. Formația portugheză nu a abandonat politica de înregimentare a tinerelor talente și l-a adus pe Da Luz pe unul dintre cei mai promițători fotbaliști polonezi ai momentului, Pawel Dawidowicz.

Mijlocașul defensiv care a împlinit 19 ani chiar marți, în ziua semnării contractului cu Benfica, a avut un sezon impresionant în tricoul formației Lechia Gdansk, pentru care a debutat în 2012. Fotbalistul de 1,88 metri înălțime a adunat 29 de meciuri în prima ligă poloneză și a marcat un gol, iar Benfica l-a adus pentru a acoperi golul lăsat în linia mediană de sârbul Nemanja Matic, plecat în iarnă la Chelsea. De altfel, acesta pare să fi fost și criteriul care i-a determinat pe lusitani să semneze cu Davidowicz, asemănarea ca fizic și ca stil cu închizătorul grupării londoneze.

Pawel Davidowicz a semnat pe cinci ani cu Benfica Lisabona, iar suma de transfer obținută de cei de la Lechia Gdnask a fost de 1,2 milioane de euro.

Publicat: 22 05. 2014, 15:35
Actualizat: 22 05. 2014, 15:36