Benfica și Sporting vor să oprească hegemonia lui Porto și pregătesc mai multe transferuri pentru sezonul viitor. Cele două grupări din Lisabona au pus ochii pe același jucător: un tânăr de la Barcelona.
Este vorba de mijlocașul defensiv Oriol Romeu (19 ani), care a fost adus la Academia Barcelonei în 2004, de la Espanol.
„Știu că Benfica e interesată de Romeu, pentru că cei de acolo au venit să-l urmărească în câteva rânduri. Cu toate acestea, nu au făcut nicio ofertă concretă.
Sporting m-a contactat luna trecută pentru a discuta condițiile transferului în această vară.”, a spus Magico Diaz, agentul jucătorului, conform El Mundo Deportivo.
Oriol Romeu mai are contract cu Barcelona până în 2012 și a fost promovat de Guardiola la prima echipă în august 2010, în Supercupa Spaniei, meci în care a și debutat.
Romeu a evoluat la naționalele Spaniei U17, U19 și U20 și e evaluat la 2.500.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER