Benitez, demolat de un fost jucător de la Real: „De ce nu îl bagă, a fost cel mai bun? Poate fi ca Bale, dar are creierul praf”
Atac fără precedent la adresa conducerii Realului și a lui Rafa Benitez. Enrique Castano, un fost junior al grupării de pe Bernabeu, a făcut mai multe declarații extrem de controversate legate de modul în care clubul blanco își bate joc de Jese. Considerat de mulți cel mai bun produs al Academiei din Madrid în ultimul deceniu, vârful are cariera în pericol, ca urmare a faptului că nu primește foarte multe șanse.
În vârstă de 22 de ani, Jese a debutat la echipa mare a Realului în 2011 și se anunța un vârf cu potențial enorm. Din păcate pentru el, concurența acerbă din ofensiva „galacticilor” nu i-a permis să bifeze decât 38 de meciuri, iar acest lucru l-a afectat enorm în plan mental. Cel puțin așa susține fostul său coechipier de la Academie, Enrique Castano, care a vorbit despre coșmarul pe care atacantul îl traversează.
„Jese are creierul praf din cauza faptului că nu e folosit la Real. Se antrenează exemplar, îi iese totul la ședințele de pregătire, dar nu joacă. A fost cel mai bun jucător al echipei în perioada de pregătire din vară. Acum nu înțeleg ce se întâmplă; nici el nu are explicații: era prima opțiune după Benzema, dar nu este băgat deloc. Un atacant are nevoie de încredere, are nevoie de minute în teren, are nevoie să înscrie. Doar așa poate să îi crească încrederea, care acum e la limita minimă. Eu sunt convins că Jese poate fi la fel de bun ca Bale, dar nu joacă„, a spus fundașul iberic pentru goal.com.
Și el în vârstă de 22 de ani, Enrique Castano evoluează acum pentru echipa secundă a celor de la Las Palmas. În trecut el a mai jucat pentru Alcorcon, bifând și 7 selecții la echipele naționale U16 și U17 ale Spaniei.