Mijlocașul lui Liverpool, Ryan Babel, l-a criticat pe Twitter pe fostul său antrenor Rafa Benitez, dezvăluind, fără a-i pomeni numele, că acesta și membrii staff-ului său nu-l lăsau să se antreneze suplimentar, așa cum obișnuia la Ajax.
„Nu mi se permitea să mai rămân în plus după antrenamente cât timp am fost sub comanda fostei conduceri tehnice. Am implorat să fiu lăsat de mai multe ori, dar pur și simplu nu mi se permitea. În timpul sezonului sunt foarte multe meciuri de disputat, așa că sesiunile de pregătire nu presupuneau foarte mare efort fizic. De aceea, eu ceream voie zilnic să fiu lăsat să mă antrenez suplimentar, dar nu eram refuzat. Am fost un pic confuz la început, pentru că eu doream doar să fiu cât mai bine pregătit. Chiar am încercat să mă antrenez pe furiș de câteva ori. Vreau să menționez că nu doresc să lezez pe nimeni, ci doar dezvălui niște lucruri care s-au întâmplat”, a scris Babel pe contul său de twitter.
Tehnicianul spaniol Rafa Benitez nu traversează nici la Inter o perioadă prea grozavă, campioana Europei fiind fără victorie în ultimele 5 partide din campionat și Liga Campionilor, iar un eventual eșec astăzi, cu Twente, i-ar putea încheia prematur pe banca tehnică a „nerrazzurilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER