Intrată în criză în acest sezon, campioana Italiei, Inter Milano încearcă să remedieze ce se mai poate remedia în perioada de mercato din iarnă. În acest sens, prima țintă a clubului patronat de Massimo Moratti este mijlocașul german Bastian Schweinsteiger. Conform Gazzettei dello Sport, neamțul trenează discuțiile pentru prelungirea înțelegerii cu bavarezii și Inter e gata să profite.
Suma pentru care Bayern ar fi dispusă să se despartă de internaționalul neamț este 30 de milioane de euro, dar Uli Hoeness, președintele germanilor nici nu vrea să audă de o plecare a lui Basti-fantasti.
În acest sens, Hoeness vrea să-i ofere o mărire de salariu lui Schweinsteiger. „Nu ne vom zgârci, pentru că știm cât de important e pentru noi. Când unul de-al nostru vrea mai mulți bani, atunci îi va obține„. Suma vehiculată este de 10 milioane de euro pe sezon.
Cu toate astea, mijlocașul nu pare la fel de entuziast. După meciul câștigat cu 3-0 la Nurnberg, Schweinsteiger a declarat că nu știe nimic de un nou contract: „Eu știu că am contract până-n 2012. Ceea ce înseamnă că voi rămâne la Bayern până-n 2012. Cel puțin”.
Conform presei italiene, Benitez mizează pe Schweinsteiger pentru a redresa corabia Interului, aflată pe locul 3 în campionat, la 6 puncte de liderul Milan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER