Benzema a marcat din nou după 613 minute. Real Madrid – Cordoba 2-0
Francezul Karim Benzema a reușit să înscrie pentru Real Madrid după 613 minute în partida câștigată de galactici cu Cordoba, scor 2-0, în prima etapă din Primera Division. Precedentul gol fusese marcat în 23 aprilie, în meciul cu Bayern Munchen din semifinalele Ligii Campionilor.
Atacantul, care și-a prelungit în această vară contractul cu Real Madrid, a marcat în minutul 30 al meciului. Golul a fost înscris din centrarea din corner a germanului Toni Kroos. A fost cel de-al 73-lea gol marcat de Benzema în campionatul Spaniei pentru Real.
Inedit este faptul că Benzema a reușit să marcheze și în sezonul trecut primul gol în campionat pentru Real. Meciul s-a încheiat cu victoria Realului, scor 2-0. Celălalt gol al „albilor” a fost marcat de Cristiano Ronaldo în minutul 90.
2 titluri de campion are Benzema cu Real Madrid. În palmaresul său mai figurează patru titluri cu Lyon.
- Karim Benzema și-a prelungit contractul pentru încă cinci sezoane cu gruparea de pe Santiago Bernabeu, actuala înțelegere fiind valabilă până pe 30 iunie 2019.