Benzema ne dă fiori!

Olympique Lyon a făcut un joc slab în Cupă în fața celor de la FC Sochaux, deținătorii trofeului, reușind însă calificarea în sferturi grație internaționalului Karim Benzema, autorul ambelor goluri.

Atacantul francez de 20 de ani a ajuns astfel la 27 de reușite stagionale, din care patru au fost în Cupă. „Am avut urcușuri și coborâșuri în acest meci, pe care l-am câștigat fără să impresionăm”, a recunoscut la final și Benzema, cel care a marcat în prelungirile partidei golul calificării lyonezilor.

Fără îndoială că vârful cu origini algeriene este cel mai în formă jucător de atac al naționalei Franței în acest moment, experimentații Henry și Anelka, de pildă, având prestații deloc constante la noile lor echipe, FC Barcelona și, respectiv, Chelsea, în timp ce „proscrisul” Trezeguet înscrie degeaba gol după gol în Serie A.

Benzema, care nu are o relație foarte bună cu antrenorul de la echipa de club, Alain Perrin, din cauza inconsecvenței acestuia de a-l folosi pe același post, va face parte, mai mult ca sigur, din lotul lui Raymond Domenech pentru Euro, acolo unde Franța o are printre adversare pe România.

goluri a înscris Benzema în acest an pentru Olympique Lyon în toate competițiile

Publicat: 19 03. 2008, 20:44