Berbatov a intrat în pământ de rușine, din cauza fratelui său!** Politiștii l-au oprit pe autostradă și au fost uimiți de ce au găsit într-una dintre roți

Asen Berbatov, fratele fotbalistului Dimitar Berbatov, a fost arestat noaptea trecută pentru posesie de cocaină, informează presa din Bulgaria. Mașina în care se afla Asen a fost oprită pe autostrada E-79 din Bulgaria, iar în urma inspecției, polițiștii au găsit 20 de grame de cocaină ascunse într-una dintre anvelope.

Conducătorul autoturismului și fratele mai mic al lui Berbatov, care se afla pe locul din dreapta, au fost imediat arestați, iar Poliția a declanșat imediat o anchetă. Asen Berbatov se afla însă de ceva vreme în atenția poliției, după mai multe scandaluri în care acesta a fost implicat în ultimii ani.

Asen a fost surprins de mai multe ori în compania unor personaje din lumea interlopă bulgară, din zona Blagoevgrad, informații despre care „The Sun” a scris în 2010, însă rudele acestuia și Poliția bulgară au negat aceste informații.

Publicat: 05 10. 2012, 18:26
Actualizat: 05 10. 2012, 19:00