Atacantul bulgar Dimitar Berbatov este foarte aproape de o revenire în fotbalul englez. Noul antrenor al lui Swansea City, Bob Bradley, a dezvăluit că Berbatov este pe lista sa de achiziții, în încercarea de a evita retrogradarea. Jucătorul de 35 de ani este liber de contract după despărțirea de PAOK Salonic și ar putea semna oricând cu gruparea galeză. Fostul jucător de la Manchester United și Tottenham Hotspur a jucat ultima dată în Premier League la Fulham în 2014.
Bradley spune că îl cunoaște pe bulgar și că acesta este nerăbdător de a se întoarce în prima ligă engleză: „L-am văzut la Sofia în luna mai, la memorialul lui Hristo Stoichkov. Ne-am întâlnit de câteva ori și știu că arde de nerăbdare să revină în Premier League. Toată lumea de la club știe acest lucru, așa că atunci când se discută cu jucători, apare și numele lui, dar vom vedea unde se va duce. Este o opțiune pentru noi, dar nu este singura.„
Bulgarul și-a exprimat recent dorința de a se întoarce în Anglia: „Când ai jucat în Premier League nu mai vrei să joci în alt campionat. La momentul actual în carieră știu unde mă situez. Aș juca cu plăcere la o echipă la care mi-aș pune în valoare cunoștiințele și experiența. Îi pot ajuta pe jucătorii tineri să se dezvolte și să întărească echipa. În cele din urmă totul se rezumă la a ajuta echipa.„
În Anglia, Berbatov a jucat 229 de meciuri, macând de 94 de ori și pasând decisiv de 24. Cu Manchester United a câștigat două titluri de campion și este unul din cei cinci jucători care au reușit să marcheze cinci goluri într-un singur meci în era Premier League.
Articol scris de Cătălin Chivulescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER