Berlusconi a înnebunit după plecarea lui Ibra!** E gata să spargă banca pentru un nou star: mutarea care începe războiul cu Juventus

Plecarea lui Ibrahimovic lasă Milan fără principala vedetă. Fanii sunt în alertă nu doar din cauza scăderii nivelului echipei, ci și pentru că și-au pierdut un idol. În plus, toată Italia își pune problema dispariției vedetelor adevărate din Serie A.

Până și Berlusconi e îngrijorat, deși criza este mare și la Milano. Șeful „Diavolului” nu vrea să riște să-și piardă abonații și încearcă reinventarea unei vedete. Portughezii anunță o posibilă mutare care va declanșa cu siguranță războiul între marile rivale de la Milan și Juventus.

Milan a pus ochii pe Oscar Cardozo. Paraguayanul a marcat golul prin care Benfica a smuls un egal în amicalul cu Juve, iar italienii sunt gata să facă oferta care să-l convingă să schimbe aerul. Sapo.pt notează însă că și „Bătrâna Doamnă” s-a înscris pe lista pentru serviciile paraguayanului.

La 29 de ani, Cardozo are contract până în 2014 cu Benfica, iar portughezii au fixat o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro.

Publicat: 04 08. 2012, 19:03
Actualizat: 04 08. 2012, 19:14