Bicfalvi le-a atras atenția francezilor: „Cel mai bun marcator din Ucraina nu joacă la Șahtior sau Dinamo Kiev”

Francezii de la L’Equipe au înctomit un top al celor mai buni marcatori din prima parte a stagiuni, jucători care merită urmăriți cu atenție sporită. Printre jucătorii nominalizați de jurnaliștii francezi se află și un român.

Eric Bicfalvi, fotbalitul lui Volyn Luțk, a fost inclus pe această listă, românul reușind nouă goluri pentru echipa sa în campionat. Chiar dacă nu este un atacant pur-sânge, Bicfalvi i-a impresionat pe francezi.

„Cel mai bun marcator din Ucraina nu joacă la Dinamo Kiev sau Șahtior. Nici măcar la Dnipr, ci la Volyn Luțk. Bicfalvi nu a avut niciodată un sezon mai bun, el reușind să marcheze de nouă ori. Este tehnic și trage bine cu ambele picioare”, este descrierea făcută de cei de la L’Equipe.

Pe lista francezilor se mai regăsesc Charlie Austin (QPR), Paulo Dybala (Palermo), Carlos Bacca (Sevilla), Alexander Meier (Eintracht Frankfurt), Talisca (Benfica), Abdoulaye Diaby (Mouscron), Anthony Andreu (Hamilton Academical), Shkelzen Gashi (FC Basel) și Bibras Natkho (ȚSKA Moscova).

Bicfalvi a ajuns la Volyn Luțk în 2012 și a marcat 15 goluri în 58 de meciuri. Are 23 de selecții și trei goluri la naționala de juniori a României, în timp ce pentru prima reprezentativă a jucat o singură partidă.

Publicat: 30 01. 2015, 12:42
Actualizat: 30 01. 2015, 12:43