Șahtiorul lui Lucescu este în criză. Scaunul lui "Il Luce" se zdruncenă zdravăn după ce echipa patronată de Rinat Ahmetov a ajuns la al șaselea meci fără victorie.
Echipa lui Mircea Lucescu și Răzvan Raț nu a reușit să obțină decât un rezultat de egalitate din derby-ul orașului Donețk, împotriva celor de la Metalurg, scor 1 – 1.
Elevii tehicianului român au deschis prin Ilson Pereira Dias, în minutul 50, dar au fost egalați în prelungirile partidei.
În acest sezon, Șahtior Donețk are o singura victorie, cu Illișiveț Mariupiol, scor 3-0, în etapa a treia.
În celelate etape, echipa antrenată de Lucescu a înregistrat șase rezultate de egalitate și două înfrângeri.
După 9 etape, "minerii" ocupă locul 11 în clasament, la 13 puncte de Dinamo Kiev și Metalurg Donețk, aflate pe primele două poziții.
"Am intrat într-o serie negativă, nici nu mai ai cuvinte. Adversarul profită de prima șansă pe care o are în meciurile cu noi. Din cauza presiunii datorate seriei de rezultate negative, nu mai arătăm jocul pe care îl demonstram în trecut. Nu reușim să concretizăm ocaziile pe care le avem. Suntem într-o situație dificilă. Nu tragem acum concluzii, urmează un meci important cu Barcelona. Trebuie să ne regăsim și să dăm ce e mai bun cu Barcelona. Am spus-o și o repet, îmi asum întreaga responsabilitate. Sunt însă unii jucători care trebuie să revină cu picioarele pe pământ și să redevină ce au fost în trecut", a spus Lucescu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER