Bisericuța „portugheză”!** Coentrao a divizat vestiarul „galacticilor”
Jucătorii lui Real Madrid au sărbătorit victoria din meciul cu Betis Sevilla, succes ce-i menține pe „galactici” pe primul loc în Primera, la 10 puncte de Barcelona.
Elevii lui Mourinho au fost însă divizați atunci când au ieșit în oraș. Fabio Coentrao, cel mai scump transfer al Realului în acest sezon și-a sărbătorit duminică și ziua de naștere, dar la petrecere i-a chemat doar pe Cristiano Ronaldo, Pepe și Marcelo.
Presa iberică a comentat pe seama acestui fapt, lansând zvonul că vestiarul lui Real este construit din „bisericuțe”. Coentrao și-a invitat la petrecere doar colegii de la națională și pe Marcelo, jucător brazilian, dar vorbitor de limbă portugheză.
Ideea lansată de presa portugheză și cea spaniolă nu este tocmai o noutate, fiind știut faptul că impresarul lui Jose Mourinho reprezintă mai mulți fotbaliști din lotul „galacticilor”, iar lusitanii formează un grup compact la Madrid.
sursa foto: cristianoronaldofan.net