Blat cu opt goluri în 24 de minute!** Încă o partidă suspectă în Norvegia

Încă un meci din liga a treia norvegiană este suspectat de blat de Federația de la Oslo

ProSport a luat legătura cu un jurnalist norvegian, care a declarat că vinovații vor fi suspendați și condamnați la închisoare

Scandalul blaturilor din Norvegia se extinde și capătă proporții îngrijorătoare. După duelul dintre Ostsiden și Follo, în care gazdele au învins cu 4-3, deși erau conduse cu 3-0 în minutul 66, Federația norvegiană a anunțat că investighează o nouă partidă din liga a treia. Este vorba despre meciul dintre Frigg și Asker, în care gazdele au câștigat cu scorul de 7-1. Dar nu doar scorul-fluviu a fost cel care a atras atenția, ci și evoluția acestuia! În același minut 66 în care a început revirimentul celor de la Ostsiden, la Frigg scorul era încă 0-0. A urmat o serie incredibilă de opt goluri în 24 de minute, care i-a alertat pe federalii norvegieni!

„Au pariat împotriva propriei echipe”
„La doar câteva ore după ce oficialii clubului Follo ne-au anunțat că au primit un pont privind o posibilă tentativă de blat din partea propriilor jucători, am primit o sesizare și din partea celor de la Asker”, a declarat ieri președintele Federației norvegiene, Yngve Hallen, care a adăugat însă că sumele pariate pe meciurile suspecte nu au ridicat suspiciuni. Însă un fost bookmaker norvegian, Ragnar Liaskar, acum specialist în pariuri pentru TV2, a declarat că astfel de practici nu sunt noi în fotbalul nordic: „Din păcate, există cazuri de antrenori sau jucători care au pariat sume importante împotriva propriei echipe. Nu pot să fac public vreun nume, întrucât aș pune bețe în roate Federației”. Într-adevăr, Federația norvegiană a declanșat sâmbăta trecută o anchetă, care a condus și la amânarea meciului Ull/Kisa-HamKam, suspectat de blat. Dar oficialii de la Oslo au realizat dimensiunea problemei și au pasat ieri responsabilitatea poliției.

„Suspendare și închisoare”
Pentru a oferi o perspectivă cât mai detaliată asupra scandalului din Norvegia, Prosport a luat legătura cu unul dintre jurnaliștii cotidianului VG, care a oferit informații despre situația anchetei: „Se pare că este vorba despre un grup de cetățeni ex-iugoslavi, aflat în Suedia, care a reușit să își creeze conexiuni în fotbalul norvegian. Deocamdată, sunt investigate trei meciuri (n.r. – cele amintite mai sus), însă caracatița este mult mai mare. Nu este exclus ca meciuri din prima ligă să fi fost trucate”. În ceea ce privește sancțiunile care vor urma, norvegianul a fost tranșant: „Federația și poliția au intrat deja pe fir și au declanșat anchete în paralel. Cu siguranță, vinovații vor fi pedepsiți: suspendare pe plan sportiv și închisoare pe plan juridic. Nu o să se întâmple ca în Turcia sau în alte țări, acolo unde vinovații au scăpat”.

Fostul internațional norvegian Claus Lundekvam (39 de ani) a recunoscut că a pariat pe meciuri în care a evoluat. „Niciodată nu am pariat pe rezultat, ci doar pe lucruri mărunte, precum lovitura de start sau echipa care comite primul fault. Au fost lucruri pe care le-am putut manipula ușor și care nu au afectat evoluția meciului”, a spus Lundekvam pentru VG.

Publicat: 09 07. 2012, 09:08
Actualizat: 10 07. 2012, 09:10