Boloni, cel mai slab antrenor din Franța**: „Pompierul de serviciu nu a stins incendiul mocnit de la Lens”

Boloni nu a reușit minunea, iar Lens are bagajele făcute pentru
liga a doua. Lens a pierdut acasă și cu cei de la Arles Avignon,
iar presa franceză l-a criticat pe român pentru decizia de a merge
pe mâna tinerilor: „Pompierul de serviciu nu a reușit să stingă
incendiul mocnit care a ars la Lens”, au scris cei de la
le10sport.com, care l-au numit pe Boloni cel mai slab antrenor al
etapei 37 din Franța.

„Pompierul de serviciu, Ladislau Boloni, nu a reusit sa stinga
incendiul mocnit care a ars in acest sezon la Lens. Romanul a
lansat la partida cu Arles-Avignon mai multi tineri, mai ales ca
Lens a retrogradat deja. In fata ostilitatii propriului public,
Lens le-a oferit celor de la Arles-Avignon primul succes in
deplasare din acest sezon. Pollet, Sertici, Bergdich, care s-au
alaturat altor tineri promovati mai din timp precum Varane si
Toure, nu au reusit o prestatie onorabila. Varianta aleasa de
Boloni, aceea de merge pe mana tinerilor, a dat gres”,

notează francezii.

Cel mai probabil, Boloni va părăsi echipa franceză în acest final
de sezon.

Publicat: 24 05. 2011, 10:31
Actualizat: 24 05. 2011, 10:37