Laszlo Bölöni a fost forțat ieri să-și dea demisia din funcția de antrenor al lui Standard, în urma unei ședințe-fulger desfășurate la clubul belgian.
Ceea ce părea a fi doar o furtună într-un pahar cu apă, respectiv acuzațiile aduse de francezul Olivier Dacourt lui Laszlo Bölöni, care a spus că românul „a fost cel mai neînsemnat antrenor pe care l-a avut”, s-a dovedit până la urmă un uragan în toată regula. Ieri după-amiază, Bölöni și-a prezentat demisia, după o ședință la care au participat oficialii campioanei Belgiei. De fapt, toate informațiile duc către o presiune pusă pe umerii tehnicianului român, care nu a avut altă variantă decât să renunțe la banca tehnică. Oricum, surpriza nu este prea mare, pentru că rezultatele negative și conflictele din vestiar anunțau acest deznodământ.
A avut conflicte cu mai mulți jucători
Bölöni a fost înlocuit cu Dominique D’Onofrio, fratele celui care taie și spânzură la club, deși este doar vicepreședinte, Lucian D’Onofrio. Acesta din urmă, fost agent al unor mari jucători, inclusiv al lui Zinedine Zidane, a fost condamnat în mai multe dosare de fraude în transferuri de jucători de justiția franceză.
Nimeni nu spune că Bölöni nu are partea sa de vină, el dând deseori impresia a unui om care privește de sus pe toată lumea și fiind în conflict, în mai multe rânduri, cu mass-media belgiană, dar și cu jucători din cadrul lotului. Pe rând, nemulțumiți de antrenor au fost Sarr, Mikulic, Mulemo, Nicaise, Jovanovic și Dacourt. Bölöni era antrenorul lui Standard din vara lui 2008, el obținând titlul de campion sezonul trecut, după o dublă manșă de baraj cu Anderlecht.
Cotidianul belgian La Meuse i-a făcut ieri o scurtă caracterizare lui Boloni
Plusuri:
• Antrenamente la un nivel nemaivăzut în Belgia • Ritmul de joc a fost superior tuturor echipelor în sezonul precedent • A lansat o mulțime de jucători tineri • Se vede că are școala de antrenor absolvită la un nivel înalt, în Franța • Mereu nemulțumit, cere de la meci la meci tot mai mult de la echipă, punând o presiune pozitivă asupra jucătorilor
Minusuri:
• Are tendința de a-i trata pe toți de sus, mai ales pe jucătorii care nu prea intră în vederile sale • Antrenamentele și întâlnirile cu presa s-au desfășurat în funcție de dispoziția lui, ceea ce a produs deseori multe neînțelegeri • Nu este obiectiv în raport cu cei din jur. Celor care sunt în grațiile sale li se trece cu vederea orice, alții sunt criticați • A schimbat de prea multe ori formula de start, echipa nemaiavând un „11” stabil, ca în sezonul precedent.
„Am câștigat titlul având mai puțin de jumătate de vestiar de partea mea”, Laszlo Boloni, fost antrenor Standard
Probleme peste tot
Bölöni a înfruntat probleme serioase în relația sa cu jucătorii peste tot pe unde a mai activat înainte de a veni la Liege.
Așa s-au petrecut lucrurile în Portugalia, la Lisabona, după ce a izbutit cea mai mare performanță internă din istoria „leilor” de la Sporting, tripla campionat-Cupă-supercupă. Cartea pe care a lansat-o în vara ce a urmat a dezvăluit întâmplări din interiorul vestiarului, iar anumiți jucători, care și așa strânseseră din dinți și nu spuseseră nimic până atunci, au explodat, doi dintre ei fiind oameni fundamentali în primul unsprezece, brazilienii Andre Cruz și Jardel. Plecat la Rennes, a construit cu migală o echipă ce a ratat pentru un singur meci o calificare istorică în al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor, a scos la rampă câțiva tineri talentați, dar, după plecarea sa, Yoann Gourcuff l-a criticat pe „dictatorul Bölöni”, declarând că e fericit că a scăpat de el.
La AS Monaco, unde nu a reușit și pentru că transferurile au fost făcute de șefii clubului, criticul s-a numit Yaya Toure, ivorianul din lotul Barcelonei de astăzi.
Dacourt: Boloni distruge totul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER