Bomba iernii: Chiricheș, dorit de urgență la Chelsea! Jose Mourinho pregătește 35 de milioane de lire pentru a-l aduce pe român
Cum finalul ferestrei de transferuri din ianuarie se apropie de final, marile echipe ale Europei încep să miște intens în ceea ce privește achiziționarea de jucători, iar primele mutări importante au avut deja loc. Însă asta nu este tot. Românul Vlad Chiricheș poate face obiectul celei mai tari tranzacții a iernii și, poate, a întregului sezon.
Sportskeeda.com scrie că Jose Mourinho se gândește să-l aducă pe român la Chelsea, la pachet cu colegul acestuia de la Tottenham, brazilianul Paulinho. Chiricheș a impresionat la gruparea de pe White Hart Lane în acest sezon, unde s-a impus rapid ca titular, iar portughezul s-a convins de calitățile jucătorului care îi mai fusese propus de frații Becali și pe vremea când acesta evolua la Steaua.
Mourinho îl vrea pe Chiricheș cât mai degrabă sub comanda sa, deoarece în vară John Terry are gânduri de retragere, iar brazilianul David Luiz încă nu a impresionat. De asemenea, Paulinho este dorit pe postul unde jucători ca Frank Lampard sau John Obi Mikel nu au impresionat deloc în actuala stagiune. Suma vehiculată pentru pachetul Chiricheș- Paulinho este de aproximativ 35 de milioane de lire sterline.
Chiar dacă Tottenham și Chelsea se vor înțele pentru transferurile lui Chiricheș și Paulinho, aceștia vor ajunge pe Stamford Bridge abia din vară