„Bombă” într-un mare campionat al Europei. Au avut nevoie de trei luni și șapte zile pentru a ajunge la un punct în clasament, dar au încurcat o pretendentă la titlu. Cum s-a terminat meciul în care favoriții au avut cotă 1,13, zece șuturi pe poartă și 20 de cornere
Chievo Verona, echipa care nu avea niciun punct după 12 etape din Serie A, a reușit, duminică, marea surpriză a sezonului în fotbalul italian, după ce a rezistat eroic în deplasarea cu Napoli, terminată la egalitate, 0-0.
Indiferent de numele adversarului, Chievo nu a reușit să învingă pe nimeni, a primit cele mai multe goluri, 30, dar și obținuse doar trei egaluri, dar contextul n-a schimbat duminică după-amiază, chiar pe San Paolo, după 90 de minute care au reprezentat un adevărat asediu la poarta lui Sorrentino, dar și primul meci sub comanda noului antrenor Domenico di Carlo. Rând pe rând, Mertens, Callejon și Zielinski au ratat ocazii importante, iar Napoli nu a găsit drumul spre gol deși a avut 63% posesie, 10 șuturi pe poartă și 20 de cornere! Prin comparație, Chievo a avut trei șuturi pe spațiul porții lui Karnezis și doar două lovituri de colț.
Acum, trupa din Verona, care a fost penalizată cu trei puncte la startul sezonulu, poate sărbători liniștită trecerea pe plus, dar linia de clasament arată zero victorii, patru egaluri și nouă înfrângeri, 10 goluri marcate și 30 primite. Cu un punct, mai are alte șase până la Frosinone, echipa e pe locul 20, și încă zece până la Bologna, trupa de pe locul al 18-lea, ultimul retrogradabil. Până la Empoli, prima echipă sigură acum de menținerea în Serie A, mai sunt 11 puncte.
Pentru Napoli, egalul surprinzător cu Chievo e o piedică importantă în lupta cu Juventus și Inter. După 13 etape, echipa lui Ronaldo are 37 de puncte, Napoli are 29, iar Inter are 28.
99 de zile (trei luni și șapte zile) i-a trebuit lui Chievo pentru a trece pe plus în Serie A 2018/2019.
0-0 cu Empoli (acasă), 2-2 cu AS Roma (acasă) și 2-2 cu Bologna (acasă) sunt celelalte rezultate de egalitate obținute de Chievo în acest sezon.
1,13 era cota oferită lui Napoli pentru o victorie, în timp ce pariorii care au avut curajul să mizeze pe un egal au „împușcat” o cotă de 8.