Transferul lui Kevin de Bruyne a devenit telenovela verii, după ce presa de pretutindeni a dat ca sigură venirea mijlocașului lui Wolfsburg la City. Bild anunță astăzi că în zilele următoare am putea asista la o lovitură de teatru, belgianul urmând a ajuns la Bayern.
Dorit pe Etihad de Pellegrini pentru a beneficia de un atac stelar (ar urma să evolueze în locul lui Jesus Navas: De Bruyne, Silva, Sterling – Aguero), mijlocașul lui Wolfsburg nu pare încântat de o întoarcere în Premier League, după experiența ratată de la Chelsea. Asta în ciuda faptului că board-ul „cetățenilor” a pregătit o ofertă irezistibilă: 80 de milioane de euro pentru club și 20 de milioane pentru jucător.
Totuși, potrivit Bild, agentul lui De Bruyne, Patrick de Koster s-a întâlnit în ultimele zile tot mai des cu oficialii lui Bayern, club care a făcut în această vară un singur transfer cu adevărat spectaculos (Arturo Vidal, de la Juventus). Gigantul bavarez e gata să egaleze oferta lui City și, chiar dacă „lupii” ar prefera să nu îl vândă la o rivală, dorința jucătorului va fi decisivă. Potrivit sursei citate, belgianul este entuziasmat de perspectiva de a rămâne în Germania, unde s-a adpatat excelent, iar o posibilă colaborare cu Guardiola îl încântă.
40 de milioane de euro a costat-o pe Bayern cel mai scump transfer din istoria clubului: Javi Martinez, de la Bilbao. Acum, bavarezii sunt gata să dubleze suma pentru De Bruyne
13 goluri în 51 de partide a marcat De Bruyne pentru Wolfsburg. El are o rată de goluri foarte bună și la națională: 8 reușite în 33 de meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER