Leonardo Bonucci s-a întors la Juventus în această vară, după ce sezonul trecut s-a transferat la AC Milan. Revenirea „acasă” nu a fost văzută cu ochi buni de suporterii campioanei Italiei, care l-au numit „trădător”.
Situația dintre fani și fundașul de 31 de ani s-a schimbat. În ultima etapă din Serie A, când Juventus a jucat cu Napoli, echipă pe care gruparea din Torino a învins-o, Bonucci a marcat golul de 3-1. În Liga Campionilor apărătorul italian a avut o evoluție bună, i-a oferit un assist lui Dybala în partida cu Young Boys Berna. Juventus a câștigat-o cu 3-0.
„Așa este (n.red. – întrebat dacă a făcut pace cu fanii), este plăcut să primesc din nou aplauze din partea galeriei, așa cum s-a întâmplat și la meciul cu Napoli. Am avut mereu un respect mare pentru suporteri. Bineînțeles, trecutul nu poate fi șters, dar îmbrăcat în culorile alb-negru dau mereu mai mult. Sper, ca într-o zi, să aud galeria cum îmi strigă numele, așa cum se întâmpla în trecut„, a spus Bonucci, potrivit Corriere di Torino.
Fundașul a precizat că adversarele lui Juventus au motive să se teamă. „Este cea mai puternică Juventus, din toate timpurile, și are cel mai tare caracter. A fost schimbată mentalitatea pe care o avem înaintea partidelor, care, cel puțin pe hârtie, păreau mai ușoare. Suntem mai hotărâți, mai duri și avem foame de rezultate. Este următorul nostru pas în vederea creșterii echipei„, a mai spus Bonucci potrivit aceleiași surse.
Juventus este neînvinsă în noul sezon din Serie A, din 7 etape are maximum de puncte. În cele două runde din grupa H a Ligii Campionilor, fomația pregătită de Massimiliano Allegri a înregistrat două victorii, a marcat 5 goluri și nu a primit niciunul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER