ȚSKA Sofia, omologul „militar” al Stelei, și-a luat numele din vremea fostei URSS, mai precis de la formația moscovită cu același nume. La gruparea bulgară au poposit recent doi dintre golgheterii care până de curând încântau tribunele din România: Zicu și Moraes fac acum parte din „cazarma” clubului sofiot.
Pe ambii i-am găsit la Borovets, în inima munților, pregătindu-se în cantonamentul noii lor echipe. Fieful de pregătire al formației este un soi de Forban al Bulgariei, cu câteva capitole în plus și cu ceva similitudini balcanice. Stațiunea se află la 1.350 de metri altitudine, înconjurată de păduri de pini, cu peisaje mirifice. În plus, Borovets deține o renumită pârtie de schi situată ceva mai sus, pe la 2.600 de metri (cel mai înalt vârf muntos al României, Moldoveanul, având doar 2.544 m).
Steaua, de azi din nou în Austria
Delegația Stelei va pleca în această dimineață în jurul orei 8:00 în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Austria, care se va efectua în regiunea Carten. Din lotul roș-albaștrilor vor face parte și patru jucători de la Steaua II: Cojocaru, Bejan, Lupu și Iulian Roșu. În acest cantonament, elevii lui Roni Levi vor disputa cinci jocuri amicale: pe 4 iulie steliștii vor întâlni o echipă din Slovacia, în 6 iulie pe FC Krasnodar, pe 8 iulie pe Hajduk Split, pe 10 iulie pe Bursaspor și, ultimul, dar și cel mai important, pe 13 iulie, cu Ajax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER