Cosmin Contra întâmpină cu mult curaj întâlnirea cu FC Barcelona, care va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00. Antrenorul lui Getafe este convins că jucătorii săi au șanse să iasă învingători din acest meci.
Getafe ocupă locul 12 în campionatul Spaniei, după 14 etape, cu 4 victorii, 3 rezultate de egalitate și 7 eșecuri. Cu toate acestea, Cosmin Contra crede în jucătorii săi, care sâmbătă primesc vizita locul 2 din Primera, FC Barcelona.
„Mie nu mi-e frică de nimeni. Dacă n-aș crede că aș putea să o batem pe Barcelona, m-aș lăsa de antrenorat. Eu cred că putem bate pe oricine în lume asta. E clar, șanse sunt, dar va fi foarte greu. Eu cred că ne-am pregătit foarte bine, ne-am uitat la multe meciuri ale Barcelonei, le știm punctele forte. Dacă îi prindem într-o zi slabă și nu vor avea chef de fotbal, cred că-i putem bate”, a declarat Cosmin Contra la DigiSport.
Getafe are al doilea cel mai slab atac din Spania, cu 11 goluri marcate, tot atâtea cât Levante, Almeria și Cordoba. Ofensiva antrenată de Cosmin Contra va juca împotriva celei mai bune apărări din Primera, cu doar 7 goluri primite în 14 etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER