Brazilianul Sylvinho, antrenor secund la Internazionale Milano

Fostul fundaș brazilian Sylvinho va ocupa funcția de antrenor secund la echipa Internazionale Milano, după preluarea băncii tehnice de către Roberto Mancini, a anunțat, miercuri, Gazzetta dello Sport.

Sylvinho, în vârstă de 40 de ani, a fost antrenat de Roberto Mancini la Manchester City în sezonul 2009-2010, ultimul ca fotbalist pentru brazilian.

Conform sursei citate, Mancini l-a ales pe Sylvinho după ce a fost refuzat de Daniele Adani și de Carles Puyol.

Sylvinho a evoluat în cariera sa pentru formațiile Corinthians, Arsenal Londra, Celta Vigo Celta Vigo, FC Barcelona și Manchester City. Ca antrenor, el a fost secundul lui Vagner Mancini la Cruzeiro și Sport Recife și al lui Mano Menezes la Corinthians.

Tehnicianul Roberto Mancini a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei Internazionale Milano la 14 noiembrie, în locul lui Walter Mazzari.

Mediafax

Publicat: 04 12. 2014, 14:21
Actualizat: 04 12. 2014, 14:22