BREAKING NEWS Dan Petrescu și-a găsit echipă în străinătate! Clubul a anunțat deja mutarea
Dan Petrescu revine în fotbal la nici o lună după ce a fost demis din funcția de antrenor principal al grupării ruse Kuban Krasnodar.
Formația Al Nasr, din Emiratele Arabe Unite, a anunțat în această seară pe contul oficial de Twitter că tehnicianul român va conduce antrenamentul de duminică al echipei.
„Clubul a ajuns la o înțelegere cu românul Dan Petrescu. Acesta va ajunge în țară în cursul zilei de mâine, alături de staff-ului său pentru a prelua conducerea echipei”, notează Al Nasr.
În vârstă de 48 de ani, Dan Petrescu revine astfel în zona Arabă după doi ani. În 2014, „Bursucul” o conducea pe Al Arabi, din Qatar.
Românul îl va înlocui la Al Nasr pe sârbul Ivan JovanoviÇ, care chiar astăzi fusese demis din funcția de antrenor principal al grupării din Emirate.
Petrescu a mai fost dorit de Al Nasr în 2011, însă românul a preferat atunci să rămână la Kuban Krasnodar. În cele din urmă, gruparea din Dubai a fost preluată atunci de Walter Zenga, care a rămas două sezoane, până în 2013, fără însă să aibă performanțe notabile.
Fundașul român Ionuț Rada a jucat pentru o scurtă perioadă la Al Nasr, în 2010, arabii plâtind 300.000 de euro pentru a-l cumpăra de la Steaua. Rada nu s-a adaptat însă foarte bine și a revenit la scurt timp în Liga 1, la CFR Cluj.