Brendan Rodgers a semnat cu Leicester. Omul care a ratat la mustață titlul în Premier League, cu Liverpool, lasă Celtic pentru a reveni în Anglia
Leicester City a ajuns la al șaselea meci consecutiv fără victorie în Premier League, iar oficialii clubului din Anglia au decis să se despartă de tehnicianul francez Claude Puel. În locul acestuia a fost adus Brendan Rodgers, antrenorul care era pe banca tehnică a celor de la Celtic.
„Tot ceea ce vreau să spun este că mă simt onorat și privilegiat să fiu aici în funcția de antrenor. Promit că îmi voi da până și viața pentru a-i face mândri de echipă și mândri de clubul lor. Abia aștept să lucrez cu ei pentru că împreună suntem puternici.
A fost o perioadă foarte grea, dar, așa cum am mai spus, împreună vom fi puternici și atât pe teren, cât și în afara lui, hai să facem pașii corecți, să mergem înainte și să-i facem pe toți mândri de echipa lor„, a fost mesajul transmis de Brendan Rodgers, după ce a fost anunțat în poziția de antrenor al echipei Leicester City, potrivit lcfc.com.
Gruparea din Anglia ocupă locul 12 în Premier League, are 32 de puncte adunate în 27 de etape și a înregistrat, în acest sezon, nouă victorii, cinci remize și 13 înfrângeri.
Brendan Rodgers, în vârstă de 46 de ani, înainte să ajungă la echipa din Scoția, Celtic (mai 2016 – februarie 2019), a antrenat-o și pe Liverpool, în perioada 2012 – 2015. În palmaresul tehnicianului din Irlanda de Nord mai sunt formațiile Swansea, Reading, Watford, Chelsea FC U23 și Chelsea U18.
Rodgers a câștigat șase trofee pe banca tehnică a formației Celtic: două titluri de campion, două Cupe și două Cupe ale Ligii în Scoția.
În locul lui Rodgers, Celtic l-a angajat pe Neil Lennon, care va rămâne la echipă cel puțin până la finalul sezonului.