Viktoria Plzen dezvoltase un complex în fața echipelor românești, contra cărora nu avea niciun succes până la meciul cu FCSB. În urma acestui rezultat, Viktoria Plzen și-a asigurat calificarea în primăvara Europa League, acolo unde merge alături de FCSB.
Satisfacția victoriei a fost ușor vizibilă, după gesturile și declarațiile de la finalul partidei. Vrba s-a bucurat cu echipa alături de suporteri și a făcut tumbe în fața tribbunelor la final.
„Primele 60 de minute ale meciului au fost excelente. Am avut un fotbal foarte interesant din partea ambelor echipe. Dar noi nu am fost consistenți și puternici în faza de finalizare. Apoi, am marcat un gol, am început să combinăm mai mult și să păstrăm mingea. Am fost foarte buni pe apărare și apoi am marcat al doilea gol. Desigur că sunt mulțumit, mai ales că am câștigat contra unei echipe peste medie în Europa. Mă bucur foarte mult”, a declarat Pavel Vrba.
— FC Viktoria Plzeň EN (@fcviktoria_en) 23 noiembrie 2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER