Budescu și-a ales viitoarea destinație! Ofertă salarială incredibilă: va deveni cel mai bine plătit jucător din campionat

Budescu a refuzat Steaua pentru Steaua Roșie. Presa de la Belgrad anunță că mijlocașul a ajuns la un acord cu fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni și este așteptat să semneze în zilele următoare.

Sârbii i-au pregătit românului un contract mult mai avantajos decât cel oferit de Becali. Potrivit Sport.ro, Budescu va primi 50.000 de euro pe lună, înțelegerea urmând a fi parafată pe doi ani. Cu un asemenea salariu, Budescu va deveni cel mai bine plătit jucător din campionatul Serbiei. Pentru a face o comparație, Becali îi oferea 20.000 de euro pe lună, precum și o primă de instalare de 200.000 de euro.

În vârstă de 27 de ani, Budescu a mai negociat în ultima perioadă și cu turcii de la Karabukspor. Românul nu mai dorește să continue la Dalian Yifang și și-a manifestat dorința de a rezilia contractul cu gruparea din liga a doua chineză.

Publicat: 06 01. 2017, 12:45
Actualizat: 06 01. 2017, 12:46