Buffon a făcut anunțul așteptat de toată lumea! Portarul legendar nu s-a mai ferit: „Sunt foarte multe provocări”
Fostul portar al lui Juventus, Gianluigi Buffon, nu vrea să renunțe la fotbal nici la 40 de ani. 17 ani a îmbrăcat tricoul „Bătrânei Doamne”, iar ultimul meci a fost pe 19 mai 2018, în partida din Serie A contra formației Hellas Verona, când Juventus a câștigat cu 2-1 și a devenit Campioana Italiei.
Gianluigi Buffon nu are de gând să se despartă de lumea fotbalului. Deși o mare parte din cariera sa de portar a dedicat-o unei singure echipe, Juventus, și s-a retras la 40 de ani, Buffon are planuri de viitor. „Sunt foarte multe provocări pe care le simte o persoană la vârsta de 40 de ani, provocări pe care vrei să le încerci și te emoționează. Emoțiile pe care le simți când joci fotbal sunt greu de întâlnit de-a lungul vieții. Până la urma, încă vreau și simt nevoia să demonstrez că sunt puternic, indiferent de vârsta pe care o am”, au fost cuvintele lui Buffon la microfonul celor de la Sky Sport (Italia).
Fostul goalkeeper a vorbit și despre ultimul meci în tricoul lui Juventus, zi istorică atât pentru Buffon, cât și pentru Campioana Italiei. Deși Buffon a primit un gol în meciul de retragere, contra formației Hellas Verona, câștigat de campioana Italiei cu 2-1, pentru Buffon, ziua de 19 mai 2018, va rămâne una sfântă: „Sunt extrem de mândru de retragerea mea. Câștigător și entuziasmat, cu un „adio” frumos din partea președintelui, colegilor, antrenorilor și suporterilor. A fost ceva puternic, frumos și meritat, pentru că în cei 17 ani am primit enorm de mult, însă cred că am și oferit pe măsură. Am suferit, blestemat, bătut. M-am bucurat și am plâns pentru Juventus. Așadar, când este vorba de atâtea sentimente, de siguranța că am oferit maximul și că m-am sacrificat total pentru echipă, este foarte plăcut să vezi că povestea s-a terminat frumos”, a spus Buffon, care nu s-a oprit din laude la adresa fostei sale echipe, campioana Italiei pentru al șaptelea an consecutiv: „Juventus nu are nevoie să o ia de la capăt, ci să continue, ceea ce va face. Puterea lui Juventus nu a stat în Buffon sau într-un singur jucător, ci forța echipei a fost dată de sistemul de joc, de claritatea ideilor și de grup. Juventus va continua să fie protagonistă”.