Bulă de oxigen pentru Parma. Cluburile din Serie A au votat un fond de urgență pentru fosta echipă a lui Mutu
Cluburile din Serie A au votat, vineri, pentru alocarea unui fond de urgență de 5 milioane de euro grupării Parma, astfel încât echipa să aibă posibilitatea să joace până la finalul acestui sezon, informează Associated Press.
Dintre cele 20 de cluburi din primul eșalon italian, 16 au votat în favoarea măsurii. AS Roma, Napoli și Sassuolo s-au abținut, iar Cesena a fost împotrivă.
Ca urmare a acordării acestui fond de urgență, Parma ar putea să joace duminică meciul programat cu Atalanta. Precedentele două partide ale formației Parma, cu Udinese și Genoa, au fost amânate deoarece clubul nu a putut să asigure servicii de bază cum ar fi alimentarea cu electricitate și măsurile de ordine.
Clubul Parma a fost vândut de două ori în acest sezon, iar jucătorii nu sunt plătiți de câteva luni.
Datoriile grupării italiene sunt estimate la aproape 100 de milioane de euro.
Suma din fondul de urgență provine din amenzile achitate de cluburi pentru incidentele provocate de suporteri și alte încălcări ale regulamentelor.