Bundesliga va implementa tehnologia pe linia porții din sezonul viitor
Cele 18 cluburi din Bundesliga au votat, joi, în favoarea implementării tehnologiei pe linia porții din sezonul 2015/2016, a anunțat Liga Germană de Fotbal (DFL), pe site-ul oficial.
Compania Hawk-Eye va furniza tehnologia ce va fi folosită în prima ligă din Germania, a menționat DFL.
Sistemul Hawk-Eye constă în 14 camere de mare viteză, inclusiv câte una pentru fiecare poartă fixate pe acoperișul stadionului. Atunci când mingea ajunge în zona porții, mișcările îi sunt înregistrate de camere și software-ul îi calculează poziția exactă din diferite unghiuri, chiar și dacă este vizibilă doar o mică parte a balonului. Imediat după ce mingea depășește clar linia porții, sistemul transmite într-o secundă un semnal acustic către casca purtată de arbitru. De asemenea, ceasul arbitrului vibrează și afișează mesajul „Gol”. După câteva secunde, imagini realizate cu ajutorul camerelor instalate în dreptul liniei porții sunt prezentate pe ecranele de la stadion pentru spectatori.
Potrivit AFP, costul utilizării sistemului este estimat la 150.000 până 180.000 de euro pe sezon pentru fiecare club.
Sistemul este folosit deja în campionatul Angliei.