Lucian Burdujan (29 de ani) s-a calificat ieri cu Cernomoreț Odesa în finala Cupei Ucrainei după ce a eliminat-o pe Dnepr (2-1).
Finala competiției se va juca pe 22 mai, la Harkov, pe stadionul de 40.000 de locuri al lui Metalist.
Burdujan a fost integralist în partida de miercuri seară, cu Dnepr, și a devenit al șaselea internațional român calificat în finala cupei în acest an după Ștefan Radu (Lazio), Bogdan Lobonț (AS Roma), Alex Maxim (VfB Stuttgart), Costel Pantilimon (Manchester City) și Răzvan Raț (Șahtior).
Lucian, felicitări! Cât de greu a fost pentru echipa ta, Cernomoreț, să ajungă în finala Cupei? Noi am plecat cu șansa a doua în această semifinală, dar am făcut toți un meci foarte bun. Drept dovadă că am reușit să revenim după ce la pauză eram conduși. Am avut și un stadion de 30 – 35.000 de oameni în spate care au făcut o atmosferă incredibilă și am reușit să obținem calificarea.
În finală o vei întâlni pe Șahtior Donețk, echipa lui Mircea Lucescu și campioana Ucrainei… Da… și atunci vom pleca cu șansa a doua, dar Șahtior nu e invincibilă, mai poate lua și ea bătaie. Aici, în Ucraina, campionatul este foarte tare, peste cel al României. Iar echipele de pe primele patru locuri – Șahtior, Dinamo Kiev, Metalist și Dnipro – au superjucători în lot! Pentru mine, să câștig Cupa ar fi același lucru cu a cuceri titlul!
Tu ești un specialist al finalelor de Cupă, după ce în România ai reușit să câștigi alte două trofee de acest gen. Aici e altceva! Ce-a fost în România a trecut și, așa cum am spus, aici competiția este mult mai puternică. Chiar și așa, pot să spun că cei doi ani petrecuți în Ucraina am jucat cel mai bun fotbal al carierei. După acea perioadă petrecută la Rapid, când am reușit să jucăm în sferturile Cupei UEFA, în Ucraina am dat cel mai bun randament.
Lucru remarcat și de Mircea Lucescu, cel care a spus că ai putea fi o soluție pentru echipa națională. Tu aștepți să primești o convocare după acest sezon reușit? Dacă a spus Mircea Lucescu, înseamnă că așa este. Nu degeaba este, cred eu, cel mai mare antrenor al României. Eu sunt pregătit, nu e vorba de asta, dar decizia aparține selecționerului. Din ce am văzut în ultimul an, antrenorul naționalei are deja un lot pe care se bazează. Iar pe postul pe care joc eu, cel de vârf împins, sunt fotbaliști precum Marica – jucător pe care îl admir – și Mutu…
Vei râmâne și din vară în campionatul Ucrainei sau ești tentat de o schimbare? Au fost ceva oferte, ceva discuții, acum rămâne de văzut. Nu pot da un răspuns concret în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER