Burnley a făcut cel mai scump transfer din istoria clubului. Câți bani a plătit pentru unul dintre colegii lui Chipciu
Formația engleză Burnley, nou-promovată în Premier League, a anunțat, marți, transferul mijlocașului belgian Steven Defour de la Anderlecht Bruxelles. Potrivit BBC, Burnley a plătit 8.6 milioane de euro pentru achiziționarea fotbalistului în vârstă de 28 de ani.
Este cea mai mare sumă plătită vreodată de Burnley pentru transferul unui jucător. Steven Defour a semnat un contract valabil pe trei ani în Anglia.
Defour are 46 de selecții la echipa națională a Belgiei și a participat la Campionatul Mondial din 2014, dar a ratat Euro 2016.
„Sper să ajut cu experiența mea, iar clubul să rămână în Premier League. Este o nouă provocare pentru mine, dar abia aștept. Au fost câteva săptămâni lungi, de tatonări cu Burnley, dar sunt foarte fericit că am ajuns aici. M-am documentat despre club și am aflat lucruri interesante. Totodată, am sunat un prieten care joacă la Brentford și care mi-a zis că Burnley a fost cea mai bună echipă din Championship și ar fi o alegere foarte bună pentru mine”, a declarat Defour, citat de BBC.
Steven Defour a câștigat campionatul Portugaliei în două rânduri cu FC Porto și mai are în palmares două titluri cu Standard Liege în Belgia.
Mijlocașul belgian a mai fost dorit în Premier League de Everton și Manchester United. În urmă cu cinci ani, Sir Alex Ferguson, pe atunci manager la United, i-a trimis un mesaj de încurajare după o accidentare gravă suferită la picior.