Calcioevasione, ultimul scandal din fotbalul italian! Mutu este implicat, dar nu riscă sancțiuni
*Scandalurile din fotbalul italian par că nu se vor opri niciodată. După „Calciopoli” și „Calcioscommesse”, Garda financiară a percheziționat ieri sediile a 41 de cluburi din primele trei ligi italiene. Mutu este și el implicat în scandal, însă nu riscă nicio pedeapsă, doar impresarii urmând să fie puși sub acuzare.
*Investigația a pornit după ce impresarul lui Lavezzi a fraudat statul în momentul transferului la PSG.
*Fostul agent al lui Mutu, Alessandro Moggi, este persoană-cheie în dosar.
Evaziunea fiscală pare a deveni subiectul lunii în fotbalul european. După ce Messi a fost acuzat de un tribunal, în urmă cu o săptămână, că a prejudiciat statul spaniol cu 4,1 milioane de euro, anchetele s-au mutat și în Italia! Ieri dimineață, sediile a 41 de cluburi din primele trei ligi italiene au fost percheziționate de inspectori ai Gărzii financiare din Peninsulă, care au ridicat documente și contracte ale jucătorilor și ale foștilor jucători! Scopul acestora? Să găsească informații privind eventuale neregularități financiare în contractele sau în transferurile a peste 50 de jucători. Printre care se află nume importante, cum ar fi cel al lui Adrian Mutu!
Moggi Jr., pion principal
Investigația a pornit de la transferul lui Ezequiel Lavezzi la PSG din vara trecută. Principal vizat ar fi agentul argentinianului, Alejandro Mazzoni, care ar fi încercat să dribleze Fiscul italian pentru comisionul încasat din cele 43 de milioane de euro plătite lui Napoli. De aici, totul a căzut ca un joc de domino.
După un an de investigații, procuratura din Napoli a oferit mandatul necesar Gărzii financiare pentru a organiza ieri percheziții. Sunt anchetați 12 agenți de jucători, cel mai important fiind Alessandro Moggi, fiul fostului președinte al lui Juventus. Care, conform unor surse din cadrul Fiscului, ar fi încercat să ascundă în mai multe cazuri suma reală a transferurilor unor jucători.
Mutu n-are probleme!
Nu este vorba exclusiv de nume necunoscute, ci de jucători importanți din ultimii ani ai primei ligi italiene, precum Mutu, Lavezzi, Jankulovski, Campagnaro sau Aronica. Iar în ceea ce privește cluburile percheziționate, din Serie A au scăpat doar Bologna și Cagliari! Inclusiv Juventus, Inter, Lazio, Milan sau Fiorentina se află sub lupa Gărzii financiare. Însă, în principiu, întreaga presă italiană a susținut ieri că atât cluburile implicate, cât și jucătorii menționați în dosar, nu vor fi acuzați. Impresarii vor fi cercetați pentru evaziune, uz de fals, fals și spălare de bani.
În ceea ce îl privește pe Mutu, anchetatorii au ridicat documente atât din perioada petrecută de acesta la Juventus (2005-2006), cât și în cea în care a jucat pentru Fiorentina (2006-2011), timp în care „Briliantul” a fost impresariat de Moggi
Printre cluburile perchezițioÂnate se află și Udinese, Parma, Brescia, Cesena, Roma sau Siena