Petr Cech a fost unul dintre eroii lui Chelsea în finala de Ligă de sămbătă, intervențiile sale aducându-i în premieră clubului din Londra cel mai râvnit trofeu inter-cluburi din lume.
Goalkeeper-ul a surprins la loviturile de departajare, când a ghicit toate colțurile în care vor trage nemții. A reușit să pareze șuturile lui Olic și Schweinsteiger, după ce în prealabil își salvase echipa la penalty-ul executat în timp regulamentar de Robben.
Inspirația lui Cech a avut în spate multe ore de studii, după cum el însuși a recunoscut. Împreună cu staff-ul albaștrilor, portarul a urmărit toate penalty-urile executate de Bayern în ultimii patru ani, astfel că momentele de sclipire au în spate un studiu intens.
„Cu 10 minute înainte de final, mă rugam să ajungem la penalty-uri. Toți eram obosiți, Cahill avea crampe, alții, printre care și David Luiz, acuzau accidentări ușoare. Toți s-au mirat că am ghicit de fiecare dată locul în care vor executa nemții, dar pot să spun că m-am antrenat special pentru asta. Am văzut toate loviturile de pedeapsă bătute de Bayern din 2007. Nu doar eu i-am studiat, Ross Turnbull, Henrique Hilario, Jamal Blackman și Christophe Lollichon le-au privit și ei. Ne-am luat notițe și apoi am intrat într-o ședință, unde am pus cap la cap tot. Înainte de penalty-uri i-am zis lui Hilario (n.n.portarul de rezervă al lui Chelsea) ‘Acum, notițele’. ‘Nu-ți face griji, o să aperi tot’, mi-a zis„, a explicat Cech pentru The Sun. A ratat petrecerea lui Chelsea
Goalkeeper-ul nu a putut să se bucure de sărbătoarea de după a albaștrilor, fiind reținut de UEFA pentru testul de urină. Deshidratarea, probabil, și-a spus cuvântul, astfel că portarul ceh a pierdut aproape o oră pentru a da mostra necesară și a pierdut petrecerea din vestiar, anunță sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER