Campioana Albaniei la fotbal a fost suspendată de UEFA pentru trucarea de meciuri
Clubul albanez de fotbal KF Skenderbeu, care a câștigat campionatul în sezonul recent încheiat, a fost suspendat, marți, de UEFA din competițiile europene pentru trucarea de meciuri, notează The Associated Press. Interdicția este valabilă un an.
UEFA demarase o investigație în urma unor informații potrivit cărora o serie de rezultate din campionatul intern și din competițiile europene au fost influențate de pariurile sportive. Potrivit presei albaneze, meciurile lui Skenderbeu cu formații precum Partizani, Teuta, Tirana, Vllaznia au fost vizate de către forul de conducere al fotbalului european.
Publicația albaneză Panorama susține că decizia de suspendare a fost luată de Comitetul Disciplinar al UEFA încă din luna mai, dar nota oficială a UEFA este datată 1 iunie. Cel mai probabil, Skenderbeu a făcut apel în primă instanță, dar Federația de Fotbal din Albania a păstrat tăcerea timp de mai multe săptămâni.
KF Skenderbeu a câștigat campionatul pentru a șasea oară consecutiv și a precizat pe site-ul oficial că „UEFA a suspendat pe nedrept clubul pentru sezonul 2016-2017”. Reprezentanții clubului de fotbal sunt foarte siguri că dreptul de participare în cupele europene va fi recăpătat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), potrivit sursei citate.
Oficialii lui Skenderbeu au trimis deja avocați specializați la Lausanne și susțin că ancheta UEFA este bazată doar pe informații de la companiile de pariuri sportive, fani și media. Un aspect interesant este că reprezentanții lui Skenderbeu vor apărea în fața TAS deși nu și-au susținut mai întâi, în mod oficial, cauza la Comitetul Disciplinar al UEFA.