Campionatul Mondial din Qatar dă peste cap programul Premier League în 2022
Oficialii din Premier League plănuiesc ca ultima etapă premergătoare Campionatului Mondial din 2022 să se desfăşoare cu nouă zile înainte de turneul final.
Premier League doreşte să minimalizeze cât mai mult perturbarea planificării sezonului. Astfel sezonul din 2022 va începe cu o săptămână mai devreme şi se va încheia cu o săptămână mai târziu. De asemenea, se pare că, în sezonul din 2022 de Premier League, se va renunţa la pauza competiţională din iarnă.
UEFA a anunţat că o decizie privind organizarea sezoanelor din 2022 de Champions League şi Europa League nu va fi luată până în 2021.
Campionatul Mondial va fi organizat iarna din cauza temperaturilor extreme înregistrate vara în Qatar.