Cancelarul german Angela Merkel vrea ca UEFA și FIFA să intervină pentru ca cluburile să nu mai plătească sume atât de mari pe transferurile de jucători
Perioada de mercato din această vară va rămâne în istorie ca fiind ‘fereastra’ pe care s-au aruncat cei mai mulți bani. PSG a plătit 222 de milioane de euro pentru Neymar și urmează să achite alte 180 de milioane pentru transferul definitiv al lui Mbappe, în timp ce Barcelona va plăti, cu tot cu bonusuri de performanță, 150 de milioane de euro pentru Dembele, jucător luat de la Borussia Dortmund pentru a acoperi golul lăsat de Neymar.
Cancelarul german Angela Merkel consideră că astfel de sume sunt exagerate, iar forurile care patronează fotbalul ar trebui să intervină. Aflată în plină campanie electorală pentru obținerea unui nou mandat de cancelar, Merkel a declarat pentru presa germană că sumele vehiculate în fotbal sunt ‘de neînțeles pentru muritorii de rând’.
Merkel a făcut și un apel către UEFA și FIFA pentru ca cele două foruri să intervină și să oprească acest trend până situația nu scapă total de sub control. Angela Merkel este unul dintre politicienii germani pasionați de fotbal, aceasta asistând la meciurile echipei naționale atunci când programul îi permite.
Angela Merkel este cancelarul Germaniei din 2005.