Căpitanii a 14 dintre cele 20 de echipe prezente în La Liga au făcut front comun și nu sunt de acord ca un meci din campionat să se dispute în Statele Unite ale Americii, anunță Marca. Jucătorii s-au întâlnit într-o ședință organizată de sindicatul jucătorilor din Spania (AFE), iar președintele asociației a avut de asemenea un mesaj dur pentru oficialii federației.
Daving Aganzo, președintele AFE, a tunat în fața reporterilor: „Ne-am săturat de astfel de decizii. Jucătorii sunt direct afectați și ei fac acest lucru doar pentru bani și în interes de afaceri. Mergem până la capăt, nu vom da înapoi. Acum s-au schimbat orele de disputare pentru a beneficia și mai mult publicul din străinătate. Jucătorii nu sunt luați niciodată în calcul.”
Căpitanii din La Liga sunt indignați pentru că nu au fost întrebați dacă sunt de acord ca în fiecare sezon, un meci să se dispute în America de Nord. Federația a anunțat că a ajuns la un acord cu Revelant Sports, firma care organizează turneul amical International Champions Cup, pentru a aduce meciuri din Spania în SUA. Înțelegerea ar urma să fie valabilă pentru următorii 15 ani, dar nu s-a decis ce tip de meci ar urma să se aibă loc în afara țării. O echipă ar trebui să renunțe la avatajul propriului teren, iar dacă ar fi vorba de un Real Madrid – Barcelona, ar fi greu de crezut că unul dintre gingați ar accepta să nu joace acasă. Programul ar fi de asemenea încărcat din cauza deplasării foarte lungi.
În prima etapă din La Liga, Barcelona și Real Madrid au jucat pe teren propriu cu Deportivo Alaves și Getafe. Jocurile au început la 23:15, ora României, 22:15 ora Spaniei. Pe Camp Nou și Santiago Bernabeu s-au înregistrat cele mai scăzute audiențe din ultimii zece ani. 52.356 au fost prezenți pe Camp Nou, în timp ce pe Santiago Bernabeu s-au strâns 48.446. De asemenea, cel mai ieftin tichet a costat 40 de euro, iar cel mai scump 125 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER