Balazs Dzsudzsak (29 de ani) și-a făcut cunoscută părerea conform căreia nu-și mai dorește să continue la Bursaspor, formația din Turcia la care evoluează, din cauza unor alte eventuale atacuri teroriste
Căpitanul Ungariei a fost prezent la EURO 2016 cu naționala, pe care a dus-o până în „optimi” unde a fost eliminată de Belgia, scor 0-4. La câteva zile distanță, Aerportul Internațional „Ataturk” din Istanbul era ținta unui atac terorist cu bombe și schimburi de focuri de armă din care au rezultat cel puțin 42 de decese.
Dzsudzsak a declarat pentru postul de radio maghiar, Class FM, că este foarte îngrijorat de atacurile teroriste din ultimul timp din Turcia, și că nu-și mai dorește să continue cu formația care a terminat pe locul 11 campionatul recent încheiat.
Se pare că fotbalistul lui Bursaspor nu duce lipsă de oferte, iar publicații din Ungaria vorbesc despre un transfer în Bundesliga. Recent, Dzsudzsak a fost subiectul unui transfer la Al Wahda (Emiratele Arabe Unite), dar mutarea nu s-a oficializat.
articol scris de Dan Mirea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER