Caracatița Iker a prezis** învingătoarea din prima manșă a semifinalei Real Madrid-Barcelona

Caracatița spaniolă Iker, devenită celebră după ce a anunțat
rezultatele ultimelor două meciuri Real Madrid – FC Barcelona, a
prezis o nouă victorie a madrilenilor în semifinalele Ligii
Campionilor, de miercuri, de la Madrid, informează AFP.

Caracatița de 16 kilograme de la acvariul Sealife din
Benalmadena (sudul Spaniei) a ales, marți, după ce s-a „gândit” 20
de minute, recipientul în care se afla o sardină și care era
decorat cu însemnele Realului, trecând astfel peste cutia cu
emblema FC Barcelona.

Caracatița, adusă din Oceanul Pacific, care poartă numele după
cel al portarului echipei Real Madrid, Iker Casillas, a prevăzut
deja remiza dintre cele două echipe, din 16 aprilie, la Madrid, iar
apoi victoria Realului asupra Barcei în Cupa Regelui, la 20
aprilie, la Valencia.

Real Madrid și FC Barcelona se întâlnesc, miercuri, în meciul
tur al semifinalelor Ligii Campionilor, iar în 3 mai, pe Camp Nou,
în partida retur.

Mediafax

Publicat: 26 04. 2011, 17:18
Actualizat: 26 04. 2011, 17:49