Care e cel mai bun fotbalist pe care l-ai întâlnit? Ronaldinho a surprins pe toată lumea: „M-a impresionat inteligența lui”
Ronaldinho (39 de ani) a dezvăluit care a fost cel mai bun jucător alături de care a avut ocazia să joace. Legendarul brazilian spune că Paolo Maldini (51 de ani) este de departe cel mai bun fotbalist cu care a împărțit vestiarul.
Ronaldinho a rămas marcat de calitățile lui Paolo Maldini: „Mi-e dor să joc fotbal la cel mai înalt nivel. A fost ceva incredibil. Am avut șansa de a juca împotriva unor fotbaliști uriași, printre care Zidane, Figo sau Henry. Am avut și niște colegi incredibili. Pot spune că Paolo Maldini e cel mai bun jucător pe care l-am întâlnit în cariera mea. Juca de-a dreptul incredibil, era uriaș. Cel mai mult m-a impresionat inteligența lui, era incredibil de deștept”, a spus Ronaldinho, citat de Goal.com.
Ronaldinho și Paolo Maldini au fost colegi la AC Milan
Doi dintre titanii fotbalului, Ronaldinho și Paolo Maldini, au îmbrăcat tricoul echipei AC Milan între 2008 și 2009. Ajuns între timp în conducerea clubului, Maldini a evoluat pe toată durata carierei pe San Siro. Ronaldinho a stat la Milano până în 2011 și a fost de față la ultimul meci al legendarului Paolo Maldini.
În cariera sa, Ronaldinho a jucat pentru Gremio, PSG, Barcelona, AC Milan, Flamengo, Atletico Mineiro, FC Queretaro și Fluminense. Acesta și-a trecut în palmares două titluri de campion, două Supercupe ale Spaniei și o Ligă a Campionilor, toate în tricoul Barcelonei, un titlul de campion cu AC Milan, iar cu Atletico Mineiro Copa Libertadores și Recopa Sudamericana. Cu naționala Braziliei, dințosul a cucerit Cupa Mondială în 2002, Cupa Confederațiilor și Copa America, bifând 78 de meciuri, în care a înscris de 28 de ori și a oferit zece pase decisive.