Carlo Ancelotti, prezentat OFICIAL la Bayern: „Guardiola a făcut o treabă excelentă, vreau să o continui!”
Antrenorul italian Carlo Ancelotti, în vârstă de 57 de ani, a fost prezentat, luni, la Bayern Munchen, într-o conferință de presă în care, printre altele, l-a lăudat pe fostul tehnician Josep Guardiola și a afirmat că va aborda un stil ofensiv.
Carlo Ancelotti se va afla astfel la prima experiență ca antrenor al unei formații din Germania, după ce, de-a lungul carierei, a mai lucrat în Italia, Anglia, Franța și Spania.
„Sunt foarte fericit și mândru să mă aflu aici. Mă simt foarte bine, pentru că mă aflu la unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Prietenul meu Guardiola a făcut o treabă excelentă în ultimii ani. Avem o echipă fantastică. Vom încerca să fim puternici în toate competițiile și să le câștigăm. Astăzi, începe un nou sezon, unul care sper să fie fantastic pentru fanii noștri”, a spus Ancelotti, la conferința de prezentare, citat de Bild.
Tehnicianul italian a dezvăluit și ce stil va aborda pe banca tehnică a formației Bayern Munchen.
„Bayern are o tradiție grozavă, așa că vreau să continui în aceeași notă. Știu că stilul echipei este unul de atac, iar eu iubesc fotbalul ofensiv. Vom încerca să dăm tot ce avem mai bun, acesta este obiectivul nostru în acest sezon”, a adăugat Ancelotti.
În această vară, Bayern Munchen a investit 73 de milioane de euro în transferuri, dintre care 38 de milioane pentru Mats Hummels, de la Borussia Dortmund, și alte 35 de milioane pentru Renato Sanches, de la Benfica Lisabona, desemnat între timp cel mai bun jucător al Campionatului European din Franța.
Ancelotti nu exclude însă și alte transferuri: „Perioada de transferuri este deschisă până pe 31 august, așa că se pot întâmpla multe. Echipa este foarte bună, iar Renato Sanches și Mats Hummels, doi jucători fantastici”.
Carlo Ancelotti și-a început cariera de antrenor la AC Reginna, în 1995, după care a mai pregătit echipe precum AC Parma, Juventus Torino, AC Milan, Chelsea Londra, Paris Saint-Germain și Real Madrid.