Carnavalul de la Rio!** Isterie la prezentarea lui Ronaldinho

Ronaldinho a fost prezentat miercuri la Flamengo în fața a peste
20.000 de fani isterici. Aceștia au rupt porțile stadionului unde a
fost prezentat mijlocașul. Brazilianul a semnat până în 2014 și va
câștiga 762.000 de dolari pe lună!

Isteria a cuprins Rio de Janeiro încă de la începutul
săptămânii, când Flamengo a anunțat că l-a transferat pe
Ronaldinho. Presa locală scrie că fanii celei mai iubite echipe din
Brazilia – Flamengo are 35 de milioane de suporteri, conform IFFHS
– au sărbătorit timp de trei zile „repatrierea” mijlocașului.
Punctul culminant a fost atins miercuri, când Flamengo a organizat
prezentarea oficială a „Dințosului”. Peste 20.000 de persoane au
rupt porțile stadionului, pentru a-și vedea idolul. „Am
visat mult la clipa aceasta. Mi-am imaginat în mii de feluri
momentul în care voi reveni în fotbalul brazilian, însă ceea ce am
trăit azi depășește orice așteptare”
, a spus jucătorul în
vârstă de 30 de ani. Ronaldinho va câștiga 762.000 de dolari lunar
până la finalul contractului, în 2014.

Cel mai
scump transfer din istoria Braziliei!

Deși cifrele oficiale nu au fost încă făcute publice, presa din
Brazilia scrie că Flamengo a plătit către AC Milan, cu ajutorul
sponsorilor, trei milioane de dolari – record în istoria fotbalului
brazilian – pentru transferul mijlocașului. Se pare că Flamengo l-a
dorit foarte mult pe Ronaldinho, având în vedere că, în iunie,
contractul jucătorului cu italienii se termina și puteau să-l ia
gratis.

Oficialii brazilieni i-au stabilit jucătorului și o clauză de
reziliere a contractului: 238 de milioane de dolari! „Dințosul” va
avea și cel mai mare salariu din campionatul sud-american: peste
nouă milioane de dolari pe sezon. Salariul jucătorului va fi plătit
doar parțial de club, sponsorii echipei fiind cei care s-au angajat
să suporte restul cheltuielilor.

„Sper ca, odată cu revenirea în campionatul brazilian, să-mi
crească șansele de a reveni și la națională. Îmi dorec foarte mult
asta. Vreau să îmbrac din nou tricoul Braziliei”
Ronaldinho,
mijlocaș Flamengo

„Vreau să vă răsplătesc dragostea pe care mi-ați arătat-o
prin evoluțiile mele în tricoul lui Flamengo. Este una dintre cele
mai frumoase zile din viața mea”
Ronaldinho, mijlocaș
Flamengo

Publicat: 13 01. 2011, 22:16
Actualizat: 13 01. 2011, 22:18