Cassano a fost operat cu succes după accidentul cerebral suferit!** Milan îi simte lipsa și vrea un super jucător de la Chelsea

Antrenorul echipei AC Milan, Massimiliano Allegri, a declarat, sâmbătă, că îi va scrie lui Moș Crăciun pentru a-i cere un atacant în perioada de transferuri din iarnă, pentru a-l înlocui pe Antonio Cassano, operat la inimă și care va fi indisponibil șase luni.

„Nu este momentul să vorbim de jucătorii care ar putea veni în ianuarie. Duminică, vom juca în compania echipei Catania, acesta fiind meciul cel mai important pentru moment.

După pauza internațională, vom avea opt meciuri în interval de o lună, apoi la finalul anului îi vom scrie lui Moș Crăciun. Ce nume vom trece în scrisoare? Nu m-am gândit încă”, a glumit Massimiliano Allegri într-o conferință de presă.

Potrivit presei italiene, printre jucătorii doriți se află și Didier Drogba, care nu mai este titular la Chelsea.

Referitor la căpitanul echipei Juventus, Alessandro Del Piero, Allegri a precizat că acesta „este capabil să facă încă multe pentru Juventus” și că nu crede că ar putea pleca de la această formație.

Antonio Cassano, victima unui accident cerebral cauzat de o problemă cardiacă, a fost operat cu succes, vineri, la Policlinica din Milano. Operația a vizat umplerea unei găuri în inima jucătorului, între cele două atrii. Perioada acestuia de indisponibilitate ar putea fi între patru și șase luni.

MEDIAFAX

Publicat: 05 11. 2011, 19:10
Actualizat: 05 11. 2011, 19:14