Antonio Cassano (foto), atacantul Sampdoriei, este cu adevărat un personaj șocant.. În recenta carte autobiografică, „Primii mei 26 de ani“, el spune lucrurilor pe nume. DESPRE VIAȚA SA
„Primii 17 ani am dus o viață de nenorocit, ultimii nouă de miliardar. Mai am încă opt pentru a egala raportul. Momentul decisiv a fost acel meci extraordinar făcut la Bari împotriva lui Inter pe 18 decembrie 1999. Dacă nu era acel meci, aș fi fost, fără îndoială, un gangster, un răpitor sau poate și mai rău, chiar un mafiot, killer la nevoie, dacă mi se cerea“.
DESPRE ANTRENORI
„Doar cu Eugenio Fascetti, cel care m-a făcut mare la Bari, nu am avut conflicte. Pe Gentile l-am detestat și i-am spus-o în față. Lui Spalletti i-am trântit-o clar când a venit la Roma: «Aici nu e casa ta, ci e casa mea, ai grijă cum te comporți!». Pe Fabio Capello l-am urât și l-am iubit. După un meci cu Real i-am spus în vestiar: «Ești un om de c…, mai fals decât banii din jocul de monopoly!»“.
DESPRE PASIUNI
„Marile mele plăceri au fost și rămân sexul și mâncarea, pentru mine ambele mergând perfect împreună. Am avut deja între șase și șapte sute de femei, dintre care 20 nume grele din lumea spectacolului“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER