Catalanii exultă după al 13-lea trofeu în trei ani și jumătate:** „Suntem cea mai bună echipă din istorie” Ești de acord?
Barcelona a câștigat ieri Campionatul Mondial al Cluburilor trecându-și în palmares al 13-lea trofeu în doar trei ani și jumătate. Performanța incredibilă a trupei catalane l-a făcut pe președintele Sandro Rosell să afirme cu tărie: „Echipa lui Guardiola este cea mai bună din istorie”.
„Aceasta este probabil cea mai bună echipă de fotbal din istorie. Este absolut extraordinar cum joacă, cum pasează, cum se apără. Este o echipă superbă”, a declarat Rosell pentru site-ul oficial al clubului.
„Este dificil să ajungi în top, dar și mai greu este să te menții acolo. Exact acest lucru îl reușește echipa. Savurăm aceste clipe”, a mai precizat oficialul catalanilor.
De-a lungul timpului mai multe echipe, din diferite perioade, au primit sau și-au arogat titlul de cea mai bună echipă a tuturor timpurilor. Iată câteva exemple: Milanul lui Sacchi, Realul din anii ’99/’02, Ajax-ul lui Kovac, Barcelona lui Cruyff, Interul lui Herrera, Bayern-ul din anii ’70, Realul din anii ’50-’60.