Cavani își forțează plecarea de la Napoli. După ce soția sa a fost jefuită în orașul din sudul Italiei, uruguayanul nu dorește să mai continue pe San Paolo, mai ales că aleasa inimii sale a tras o sperietură groaznică.
Interesul lui Manchester City și Chelsea pentru atacant este arhi-cunoscut, astfel că atacantul speră să găsească clemență la oficialii grupării. Ambele formații din Top Four-ul Angliei vor să pună mâna pe vârful care a marcat 66 de goluri în cele două sezoane magnifice petrecute în Serie A.
Roberto Mancini are la dispoziție mai multe vârfuri de mare valoare, ca Balotelli, Kun Aguero, Carlos Tevez și Edin Dzeko, dar ar renunța cel puțin la bosniac pentru a face rost de bani și pentru a-i face loc supergolgheterului sud-american. Pe de altă parte, Chelsea a cheltuit deja peste 48 de milioane de euro pentru transferurile lui Marko Marin și Eden Hazard, însă atacul campioanei Europei rămâne un compartiment descoperit după plecarea lui Drogba în China și în condițiile unei eclipse de formă nesfârșite a lui Torres.
Prețul pe care ambele formații engleze ar fi dispuse să-l plătească lui Napoli pentru Cavani se ridică în jurul sumei de 44 de milioane de euro, însă nici această sumă nu s-ar putea dovedi suficientă pentru Napoli, care i-a stabilit un preț prohibitiv. „Cavani nu este de vânzare, dar suntem dispuși să-l cedăm totuși pentru 100 milioane de euro. Aceasta nu este valoarea lui reală, dar atât cred eu că merită și nu-l vom vinde sub acest preț”, a declarat președintele celor de la Napoli, Aurelio de Laurentiis, pentru Sky Sport.
„Nu este ceva cu totul deosebit, astfel de lucruri se petrec tot mai des pe străzile din Napoli. În urmă cu ceva timp, lui Cavani i-a fost jefuită și casa. Eu am fost amenințat cu pistolul pe stradă și mă aflam cu soția mea, care era însărcinată. Am discutat cu Edi, care e la Londra, cu echipa olimpică a Uruguayuluy; era extrem de furios, soția lui s-a speriat rău de tot. Bine că era singură și nu cu copilul, ar fi ieșit scandal mare. Oamenii din Napoli au reacționat imediat, i-au trimis mesaje de susținere, au condamnat gestul făcut de acei derbedei, dar totul e tardiv. Vom analiza, după Olimpiadă, împreună cu șefii clubului, în ce măsură Cavani mai poate rămâne aici.„, a spus impresarul jucătorului, pentru Sky Sports.
Deja vu Soția lui Cavani nu este prima victimă în rândul soțiilor fotbaliștilor lui Napoli. Lavezzi s-a confruntat cu o situație similară, nevasta sa fiind jefuită. Efectul îl știm cu toții: argentinianul nu a mai dorit să rămână pe San Paolo și s-a transferat, în această vară, la PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER